Datini și miros de pâine caldă

Ne-a plăcut dintotdeauna cuvântul datină, ascunde în el vremuri de demult, culoare și magie. Și pentru că de felul nostru suntem cuminți, acum ceva vreme am avut ocazia unei ședințe foto în care tradițiile și două fetițe dulci și-au dat mâna pentru o horă plină de emoție și arome îmbietoare. Vă mai amintiți mirosul de pâine caldă, proaspăt scoasă din cuptorul bunicilor, pe vremea copilăriei? Noi cu gândul la mireasma asta am stat în timp ce ne jucam cu declașatorul. Mulțumim păpușicilor și părinților pentru ședința asta cu suflet tradițional!