S-a scurs aproape un an de la una din ședințele mele foto preferate fără să aștern nici măcar un cuvânt despre ea, așa că mi-am zis că ar fi cazul să remediez problema. Și în timp ce scriu, îmi trec prin fața ochilor toate pregătirile de la acea vreme – cu pene în cap și asamblări de corturi – condițiile meteo sub care s-a desfășurat shooting-ul și toate momentele alea, pe cât de crizate pe atât de simpatice, alături de prietena mea. S-a lăsat cu furtună, cu cort luat de vânt, cu tălpi pline de funingine, cu ploi, șamd. Asta ca să nu mai spun că am tras atât de repede fotografiile încât aproape că nu-mi vine să cred că rezultatele au fost cele pe care le puteți vedea singuri mai jos. Dar totul e bine când se termină cu bine și nimic nu-i mai frumos ca o colecție de amintiri alături de-o prietenă de suflet.

I never want to stop making memories with you, my dear friend!

 

 

 

Tags: #boho #bohostyle #natureshooting #girls #women #romanianshooting #exploreromanian #autumn #indian #nikon #romanianrustic #photography #color #beatifull

Pentru că anul ăsta în familia noastră se numără evenimentele importante – am participat la o nuntă alături de cei apropiați, fiind nași pentru prima dată la una din ele – era musai să-l petrecem ca la carte și urmează o a doua. Pentru asta, ghiciți ce? Am ales o excursie în Zakyntos, aceeași insulă cu care am făcut cunoștință în urmă cu exact două veri.

Ne-am strâns ca de obicei la o cafea pentru a pune la cale concediul – da, noi suntem așa, mergem împreună în vacanțe, chiar dacă suntem diferiți, suntem mereu împreună – și pentru că voiam cu toții în Grecia, iar ceilalți din gașcă nu văzuseră Zakynthos, am optat pentru varianta  asta.

Ce putea fi mai frumos de atât? Să fim nași, să primim vestea că vom deveni părinți și să plecăm la drum alături de finii noștri? Din păcate socoteala din târg, nu se potrivește cu cea de acasă. După mai multe discuții s-a decis ca viitoarea mămică (soția mea) să rămână acasă – drumul era prea lung și prea obositor.

Am plecat în formația de 12, pregătiți și antrenați bine, bine. Am pornit la drum din Pitești, undeva în jurul orei 13:00, urmând ca la București să preluăm și celelalte mașini. De data asta drumul a fost ceva mai scurt, cam cu vreo 250 km. Opriri, somn, distracție, cam așa a decurs călătoria.

Pentru mine/noi important era să ajungem în anumite zone pentru fotografie – de data asta fotografie de nuntă – programul pentru ieșiri în astfel de zone fiind pus la cale de mine. În funcție de cum se prezenta vremea, ora la care apunea soarele ori cum mă simțeam în acea zi. Astfel toți așteptau în standby pentru că în orice moment aș fi putut spune ”Peste 3 ore plecarea.”

În a doua seară am decis să mergem la Navagio să prindem apusul. Luasem și lampioane cu noi. Ideea ni s-a părut genială, dar având în vedere că în Grecia au fost multe incendii în ultima vreme, am decis să nu le folosim. Ne-am distrat așadar cu ce am avut la îndemână.

 

Ziua următoare a fost pentru plimbare și pentru stat la terasă savurând o bere rece, dar și de data asta planurile s-au schimbat puțin. Am ales o altă locație cu fotografii la apus și câteva portrete pe stânci. Au fost printre noi și nemulțumiți, dar în cele din urmă s-au conformat.

Tot a doua zi m-am plimbat și am mers în căutarea unei persoane care să ne ducă în locațiile cerute de noi cu barca. Partea bună este că am găsit două persoane diferite, prețul era însă foarte mare în comparație cu excursiile pe care ei le făceau în miezul zilei. Pe de altă parte una din bărci putea transporta maxim cinci persoane, iar alta maxim șapte și asta în zile diferite. Pentru că să lăsăm pe cineva în spate nu era o opțiune, am decis să mai căutăm. Din păcate nu am găsit ce ne-am dorit, dar asta nu ne-a împiedicat să ne bucurăm cu ce aveam deja.

Ziua a treia a fost pentru fotografie la capătul celălalt al insulei. Câțiva dintre noi au fost mai temători văzând ce îi așteaptă. Nu erau prea încrezători, dar rezultatul îl puteți vedea mai jos.

Ziua a patra a fost destinată răsăritului. Ne-am trezit și am mers pe plajă în așteptarea ”asistentului”.  Soarele se ridica încet, iar noi ne străduiam să n-o deranjăm pe tartaruga venită să-și depună ouăle.

 

 

În următoarele două zile, am lăsat aparatul în rucsac și m-am bălăcit puțin – aveam nevoie. Dar ce să vedeți? În cea de a treia zi, am făcut un început de otită de la aerul condiționat și de la apă de mi-a ieșit bălăceala pe nas și pe urechi.

Am sunat la compania de asigurări medicale, m-au rugat să iau legătura cu personalul de la hotel. De aici au sunat la centrul medical cu care erau în colaborare și am fost dus la spital, împreună cu cineva din famile pe post de translator. Personalul medical mult diferit de ce vedem la noi. Amabil, profesionist și nedoritor de șpagă, mi-a dat o rețetă și până la sfârșitul vacanței am stat pe antibiotic.

Ultima seară am dedicat-o tot fotografiei de portret. Din păcate bifasem încă trei puncte de unde trebuia să vedem răsăritul și altele pentru fotografie de peisaj, dar cei din gașcă, în special șoferii, erau prea obosiți, așa că am ales să o lăsăm pe data viitoare.

Așa cum am mai promis în trecut și așa cum zice melodia:  ”Ne vom întoarce într-o zi/ne vom întoarce neapărat/vor fi apusuri aurii/cum au mai fost când am plecat”

Am pornit la drum sâmbătă noapte și sunt convins că numai adrenalina ne-a ținut în formă tot drumul lung pe care l-am avut de parcurs până luni seară când în sfârșit am ajuns. Primul lucru care mi-a atras atenția și m-a surprins plăcut a fost rețeaua de autostrăzi din Grecia. A fost pentru prima dată când am pășit pe teritoriu străin. La anumite distanțe ne  opream pentru a achita o taxă între 2 și 3,5 euro, dar vă mărturisesc că a meritat.

Fiind doar un șofer, ne-am oprit din când în când pentru a ne odihni. Drumul parcurs a fost de 1400 km doar dus, dar s-a scurtat, azi, cu vreo 250 km datorită autostrăzilor nou construite, fapt care a dus la pierderea feribotului spre orașul Zante.

Nu am reușit să dormim în mașină, așa că ne-am plimbat prin zona portuară în timp ce depănam amintiri și visam la ce avea să urmeze. Veneam după trei nopți în care abia dacă numărasem trei ore de somn. Urmau altele câteva după aceeași rețetă.

Ne-am așezat la o terasă din port și am comandat Ouzo. A fost primul lucru pe care am vrut să-l încerc. Citisem pe net despre băutura lor tradițională, făcută din alcool cu anason. Eram curios să simt acea aromă. Acum că am făcut cunoștință cu gustul, vă pot spune că această licoare este făcută doar pentru a fi degustată, ci nu băută. De obicei se pun 2 cuburi de gheață sau apă foarte rece ceea ce o face să fie albicioasă precum laptele și mai puțin tare. Dar nu se recomandă înaintea sau în timpul mesei, căci anasonul strică gustul mâncării și din pricina aromei puternice nu te mai poți bucura de celelalte alimente. Doar după masă o singură înghițitură, așa e cel mai bine de băut.

Pe la 5 dimineața portul a început să se aglomereze, așadar ne-am cumpărat bilete și am așteptat primul feribot spre Zante.

Nikon d5100 18-140, 140m, 1/100 , f5,6 ISO 1600

Călătoria pe apă a fost o experiență de neuitat. Am făcut undeva la o oră. Feribotul se deplasează cu 34km/h, iar distanța pe care am avut-o de parcurs a fost de 37 km. Ziua peisajul este absolut minunat –  ape de un albastru superb, delfini jucăuși, cerul imens și senin – iar dimineața un răsărit ca un vis frumos.

nikon d5100 18-140, 18 mm ,1/200, f8, ISO 200

nikon d5100 18-140, 18 mm, 1/400, f8, ISO 200

nikon d5100 18-140, 140mm, 1/400, f8, ISO 200

Am ajuns pe insulă și ne-am cazat. Mare atenție la serviciile oferite. Pe site nu este trecută politica unității de cazare. Nouă ni s-a spus atunci când am ajuns că pentru a beneficia de aer condiționat trebuie să plătim în plus, rețeaua WiFi nu ajungea în camere, ci doar în holul hotelului. De asemenea era interzis să stai pe terasă dacă nu cunsumai de la barul lor. Nu peste tot există aceste restricții, așadar e bine să le aflați din timp pentru a nu avea surprize neplăcute.

Am aruncat bagajele și cu toate că eram rupți de oboseală am mers pe plajă. Aici îmi permit să ofer câteva sfaturi – este mai bine să previi decât să tratezi, reguli care se aplică oriunde. Cumpărați cremă cu protecție cât mai mare, feriți-vă de razele soarelui între orele 11:30 și 17:30, atât în luna iulie cât și în august, căci este năucitor. Eu la plajă am purtat un tricou termic anti UV în genul celor pe care le poartă surferii. M-a ajutat mult, m-a ferit de probleme ale pielii, deși între orele precizate mai sus nu m-am expus la soare. Pe lângă acest lucru, m-a ajutat și la contactul cu apa – în momentul în care intri în apă nu simți că este rece, iar la ieșire nu tremuri.

Înainte de plecare am studiat cartea de la National Geographic, plus toate site-urile de pe net, pentru a afla cât mai multe despre insulă. Citisem că oamenii sunt ospitalieri – foarte adevărat, deși cam exagerat de cei care și-au petrecut vacanțele pe aceste meleaguri.

Fiecare terasă/restaurant, are afară un om care încearcă să ghicească naționalitatea persoanelor în trecere prin înșiruirea unor cuvinte în cât mai multe limbi. Dacă auzeai un ”Salut, ce faci?” și te opreai, miroseau că ești român și îți prezentau urgent oferta pentru a te determina să intri și să consumi în localul lor. Sfatul meu ar fi, în cazul în care stați mai mult timp pe insulă, să încercați 2-4 restaurante în primele zile, iar mai apoi să vă opriți la unul din ele. Devenind client fidel vei beneficia uneori de surprize plăcute. Noi așa am procedat, iar spre final de concediu am primit desertul gratis – o surpriză dulce, nu-i așa?

Pentru că sunt interesat de aspectul culinar, eram nerăbdător să văd meniurile și curios să încerc mâncăruri diferite. Peste tot citisem că viețuitoarele marine și mielul sunt dominante. Am ajuns în primul restaurant și surpriză: pizza, porc, pui, cartofi prăjiți, burger, chesburger și undeva într-un colț miel. A doua zi, alt restaurant, același teatru, același meniu. Găsești și terase cu preparate specifice, dar oamenii în timp s-au adaptat la cerințele turiștilor – 70% englezi, 20% români și moldoveni, 10% suedezi, ruși și alții.

Prețurile sunt foarte mari în comparație cu România, o apă plată care la noi este 2 lei, la ei ajunge la 2 euro, un pachet de gumă de 2 lei la noi, la ei este 1.5 euro. În restaurante media este de 10 euro pentru un preparat din carne, dar ei oferă gratis garniturile (cartofi, sosuri, salată etc) sau 12 euro o porție suficient de mare pentru două persoane. Destul de scump, adevărat, dar porțiile sunt pe măsură. 

A treia zi am vrut să vedem răsăritul de pe plaja unde se afla hotelul nostru. Am folosit aplicația LunaSolCal Mobile pentru a ști ora și locul unde răsare soarele. Dimineața la 6:30 eram deja pe plajă. Ne doream să facem fotografii, dar am fost opriți de câteva persoane, deoarece plaja respectivă este locul unde broaștele țestoase vin să își depună ouăle. Aveam acces doar după ora 7.

nikon d5100 18-140, 18mm, 1/100, f8, ISO 160

nikon d5100 18-140, 18 mm, 1/160, f6.3, ISO 100

nikon d5100 18-140, 18mm ,1/200, f8, ISO 100

 

Serile au fost desigur pentru plimbări. De menționat pentru amatori: femeile nu sunt așa frumoase ca la noi. Rar găsești o domniță care să trezească pasiuni ascunse, iar dacă o găsești, fii singur că e româncă, moldovească sau rusoaică, în rest... pas.

Pe plajă lipsesc teraselor atât de populare la noi, cu mâncare și miros de hamsii, shaworma, burgeri, etc. Erau vreo 2-3, dar nu deranjau. Apa lipede-cristal, pești care se mișcă printre oameni, mare liniștită, fără valuri și foarte sărată.

După ora 18, turiștii englezi se aflau sub infleunța băuturilor alcoolice, deloc agresivi, sociabili, dar rupți de beți. La ora 23 deja se putea vorbi de comă alcoolică și stări de rău cumplit la niște copii/tineri cu vârste între 14 și 25 de ani.

Pentru ziua de vineri am decis să cumpărăm o excursie – pentru gusturile mele prea comercială și prea puțin interesantă – dar când mergi cu gașca nu lași pe nimeni în urmă. O să vă povestesc pe scurt. Reclama lor, suprema atracție: broaștele țestoase uriașe. Ți se garantează că le vei vedea.

Urcăm în șalupa care face 2-3 cercuri pe apă și brusc auzim cum cineva din personalul bărcii urlă speriat: ”Tartaruga”, arătând ceva cu degetul. Inițial am crezut că e o alarmă în caz de pericol și că barca urma să ia foc. Nu vă speriați, nu a fost cazul de așa ceva. Deși toți cei de la bord s-au grăbit să fugă spre una din laturile bărcii n-a fost pentru a se aruncă în apă. Voiau să o vadă pe Tartaruga, broasca. Nu apuc să declașez. Personalul strigă deja ”bye bye Tartaruga” ... fuck you Tartaruga, îmi vine și mie să strig. Concluzie: totul făcut în grabă. Ai văzut/nu ai văzut, noi ți-am luat banii, nici mai mult nici mai puțin decât 50 de euro.

nikon d5100 18-140, 140mm, 1/200, f8, ISO100

Mergem mai departe, ancorăm în Navagio, chiar în mijlocul zilei. Plaja plină de turiști, cu sutele, toți cu telefoanele din dotare, toți doritori să-și facă un selfie.

nikon d5100 18-140, 18mm, 1/640, f8, ISO100

Ne retragem într-un colț și încercăm câteva portrete.

nikon d5100 18-140, 140mm, 1/200, f8, ISO100

nikon d5100 18-140, 140mm 1/200, f8, ISO 100

nikon d5100 18-140,18mm, 1/200, f,8 ISO 100

nikon d5100 18-140,1/200, f8, 130mm, ISO 100

nikon d5100 18-140, 140mm, 1/800, f6.3, ISO 500

 

Plecăm de aici și ajungem la o grotă unde pasajerii se aruncă în apă, apoi în alt golf cu același program. Probabil Zakyntosul sălbatic face toți banii, cel comercial însă este infect sau în orice caz deloc pe placul meu. Partea bună este că se pot închiria și mașini/atv-uri și că astfel te poți deplasa oriunde după cum îți dorești.

nikon d5100 18-140, 42mm, 1/640, f8, ISO100

nikon d5100 18-140, 18mm, 1/100, f9, ISO640

Cele șapte zile petrecute aici au fost prea puține pentru a vizita tot ce trecusem în agendă, cu atât mai mult cu cât, fiind în gașcă, nu am putut să fac tot ce-mi doream. Data viitoare însă mi-am propus să bifez tot ce n-am reușit să bifez acum. Voi discuta cu localnicii și poate găsesc o barcă pentru a mă duce acolo unde vreau la orele potrivite pentru fotografie. Zic o barcă pentru că în 2016, când a început aventura, insula avea drumuri destul de proaste, fără indicatoare rutiere, plină de atv-uri și scutere. Mulți turiști cer apusul, dar nimeni nu stă cu ei pentru a le satisface dorința.

nikon d5100 18-140, 18mm, 1/160, f8, ISO100

nikon d5100 18-140, 18mm, 1/125, F8, ISO100

nikon d5100 18-140, 40mm, 1/80, f4.5, ISO100

nikon d5100 18-140, 35 mm, 1/80, f4.2 ISO320

În orice caz, lăsând deoparte tot ce am scris până acum, ceva mă leagă în mod irezistibil de partea retrasă și mai puțin populată a acestui loc și știu că mă voi întoarce aici din nou pentru a o explora așa cum se cuvine.

nikon d5100 18-140, 1/80, f4.2, ISO320

 

Copilul din noi

Sunt zile în care toți simțim nevoia să scotem la o înghețată copilul din noi, sunt zile în care ne tolănim pe iarbă, undeva, departe de agitația lumii, și evadăm în amintiri din vremuri cu pititea și prinselea, ori mai sunt zile în care pur si simplu stăm față în față c-un pui de om și fără să vrem ne pornim să retrăim copilăria prin ochii lui limpezi. Pentru zilele alea și pentru zilele de 1 iunie, ca cea de azi, nouă ne place să facem din buton un hocus-pocus și să imortalizăm fericirea cea mai pură, aia pe care n-o poți găsi decât în zâmbetul unui copil.

Tags: #joaca #copil #1 iunie #child #photo kinder #primavara #ursulet #jucarie #happy #life #girl #smile

Pe Oana și Costi i-am cunoscut în formația de nași ai mirilor noștri Aura și Cristi. Am trecut prin multe peripeții împreună, printre care un Trash the dress, în vârf de munte – fain, fain tare ce s-a întâmplat acolo, dar aia e altă poveste.

Astăzi însă este despre maternitate, căci cu puțin timp în urmă – acum o săptămână și ceva – v-am vestit că ne-am molipsit și noi de fericirea de a fi părinți, așa că vrem să continuăm pe aceeași linie, cu burtici și păpușici.

Ședința asta foto a rămas cum nu se poate mai vie în amintirea noastră. Mai înainte de toate pentru că e întotdeauna o plăcere să lucrezi cu oameni frumoși și mai apoi pentru că, în ciuda muncii care a stat în spatele ei, ne-am încărcat bateriile prin lucrul în echipă.

Nu vă mai spun că prietenii ăștia dragi s-au deplasat din București până la noi în Pitești special pentru a face ceva magie împreună și că după o zi întreagă de activitate asiduă, seara târziu, ne-am trezit cu toții în fața calculatorului pentru a prelucra fotografiile. Nu mai puteam aștepta, ne ardea nerăbdarea prea tare!

Acum, cuplul ăsta minunat pe care îl vedeți în toată splendoarea lui, se bucură de o mica bijuterie pe care numărăm zilele să o cunoaștem la botez.

Felicitări, dragii noștri!

Tags: sesiunefoto, rrphotoro, #copil #happy #girl #maternitysession #pregnant #babygirl #maternityshoot #maternitystyle #mother #maternitylook #maternitate

Când am simțit vestea minunată – am simțit-o, da, nu am primit-o, ci am simțit-o cu mult înainte de teste, și linuțe colorate, și certitudini medicale – viața mea a căpătat dimensiunea de emoție vie. Mă trezesc în fiecare dimineață cu senzația că sunt completă, nerăbdătoare să îmi țin în brațe copilul și curioasă să-l văd, cu mânuțe, năsuc, ochișori, piciorușe, suflare din suflarea noastră și carne din carnea noastră. Când i-am auzit pentru prima dată bătăile inimii, sufletul meu a fost inundat de o dragoste care nu se compară cu nicio alta. Când mișcă știu că mă invită la joacă, mânuțele ei le caută pe ale mele, mă face atentă. Ce fericire mai mare ca aceea de a sta la povești, ca fetele, seară de seară înainte să mergem la somn? Ca fetele, da, căci de curând, pufina noastră a decis să nu-și mai țină părinții în suspans și ne-a făcut surpriza. O așteptăm acum pe Natalia noastră cu rochițe înflorate și cu inima plină de pasteluri, înduioșați și doritori să o strângem la piept și recunoscători peste măsură Bunului Dumnezeu pentru că ne-a binecuvântat cu harul Lui.

 

Tags: #maternitysession #pregnant #babygirl #27weeks #maternityshoot #maternitystyle #mother #maternitylook #maternitate

 

Deși a trecut ceva vreme de când am participat la Workshop-ul lui Ovidiu Lesan -  fotografie de nunta,  noi am mai rămas și acum conectați la vibe-ul de atunci. Se întâmpla prin septembrie, anul trecut, la Sibiu, pe vreme cu emoții. Ne-am strâns ceva oameni, să fi tot fost vreo 25, toți dornici de experiențe noi, plini de entuziasm și pregăți. Nu suficient însă, dar de asta ne-am dat seama abia pe parcursul celor 3 zile petrecute alături de suceveanul nostru.

Dincolo de informațiile acumulate –  nu intrăm în detalii că nu se cade să dăm din casă – Ovidiu Lesan ne-a devenit mentor și prieten și ne-a schimbat perspectiva asupra fotografiei. Omul ăsta nu-i învață pe cei cu care intră în contact, nu le dă lecții. Se dă pe el, dăruiește din experiența lui, fără să măsoare timpul și fără să-i pese că noaptea a venit peste el, face totul cu pasiune, uitând de program, și te ajută să îți găsești drumul ca fotograf.

Ce a însemnat experiența asta pentru noi? Păi o doză bună de energie pozitivă, prieteni cu care știi sigur că n-o să pierzi niciodată legătura, multă informație, ceva febră musculară de la atâta voie bună și, desigur, o tonă de amintiri din alea care nu se uită.

Și ca să ne lăudăm cu ce-am”furat” din lucrul cu oamenii ăștia frumoși, venim și cu ceva fotografie și cu multe mulțumiri cuplului, expansiv și totodată răbdător, care ne-a suportat pe parcursul ședinței foto, la mare frig și la multe ore de muncă.