Pe Oana și Costi i-am cunoscut în formația de nași ai mirilor noștri Aura și Cristi. Am trecut prin multe peripeții împreună, printre care un Trash the dress, în vârf de munte – fain, fain tare ce s-a întâmplat acolo, dar aia e altă poveste.

Astăzi însă este despre maternitate, căci cu puțin timp în urmă – acum o săptămână și ceva – v-am vestit că ne-am molipsit și noi de fericirea de a fi părinți, așa că vrem să continuăm pe aceeași linie, cu burtici și păpușici.

Ședința asta foto a rămas cum nu se poate mai vie în amintirea noastră. Mai înainte de toate pentru că e întotdeauna o plăcere să lucrezi cu oameni frumoși și mai apoi pentru că, în ciuda muncii care a stat în spatele ei, ne-am încărcat bateriile prin lucrul în echipă.

Nu vă mai spun că prietenii ăștia dragi s-au deplasat din București până la noi în Pitești special pentru a face ceva magie împreună și că după o zi întreagă de activitate asiduă, seara târziu, ne-am trezit cu toții în fața calculatorului pentru a prelucra fotografiile. Nu mai puteam aștepta, ne ardea nerăbdarea prea tare!

Acum, cuplul ăsta minunat pe care îl vedeți în toată splendoarea lui, se bucură de o mica bijuterie pe care numărăm zilele să o cunoaștem la botez.

Felicitări, dragii noștri!

Sunt zile în care toți simțim nevoia să scotem la o înghețată copilul din noi, sunt zile în care ne tolănim pe iarbă, undeva, departe de agitația lumii, și evadăm în amintiri din vremuri cu pititea și prinselea, ori mai sunt zile în care pur si simplu stăm față în față c-un pui de om și fără să vrem ne pornim să retrăim copilăria prin ochii lui limpezi. Pentru zilele alea și pentru zilele de 1 iunie, ca cea de azi, nouă ne place să facem din buton un hocus-pocus și să imortalizăm fericirea cea mai pură, aia pe care n-o poți găsi decât în zâmbetul unui copil.

Prima zi de toamnă, anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte, iar nopțile mai lungi . Păsărelele își iau rămas bun cu un ultim cânt, copacii le spun la revedere  cu frunzele-n vânt ca o șoaptă prelungă, făcându-te să te cufunzi în visare cu nuanțele de un ruginiu romantic. O zi de toamnă frumoasă, plină de emoții, andrenalină și prietenie. Da, cam asta am numi noi o nunta de poveste. Cu o zână în rochie din frunze de toamnă, cu oameni care nu se cunosc, oameni care lucreaza in domenii diferite, dar care devin dintr-o dată ca o adevărată familie. Oameni care iubesc Steaua și Dinamo se pot îmbrățișa, dansează împreună și ciocnesc pahare până în zori. La răsărit torțele se aprind ridicând spre cer rotocoale de fum lăsând în urmă o noapte de povestit peste generații.

Am acceptat, cu puțină teamă,  provocarea de a fi fotografi la nunta lor și, având nevoie de ajutor, am mai luat în echipă încă două persoane – Ella si Lucian – asistent, respectiv fotograf. Am discutat cu ei și am pus la punct toate amănuntele, programul complet, și toată lumea a ținut cont de sfaturile și sugestiile noastre.

Astfel că s-a renunțat la obiceiuri și tradiții în favoarea hotelului, mirii fiind din București.

Locația unde s-a ținut petrecerea a fost elegantă, cu detalii de bun gust, iar distracția la loc de cinste. A existat o frumoasă dinamică între invitați, steliști și dinamoviști care la final au aprins fumigene, iar chestia asta ne-a făcut și pe noi să ne simțim de-ai casei. Barmanul,  dj-ul au  reușit să unească prin activitatea lor invitații, scenă fiind plină de la început până la final… Apropo s-a terminat petrecerea? Noi simțim încă vibe-ul ăla nemaipomenit!

Pentru Trash the dress am ales Cetatea Devei și Castelul Corvinilor unde am petrecut alte momente cât se poate de plăcute alături de proaspeții căsătoriți. Oameni absolut faini, cu simțul umorului, care nu fug din calea provocărilor. A fost o adevărată plăcere să lucrăm cu ei pentru că sunt deschiși la noi idei, au simț estetic și-s nemaipomenit de fotogenici, ceea ce a făcut ca întreaga echipă să cadă de acord în privința faptului că mirii au înclinație spre frumos .

La final am ajuns și în studioul prietenului Albert din Hunedoara. Deși îi cunoașteam povestea și vorbisem de multe ori pe facebook nu ajunsesem să îl întâlnesc personal, motiv pentru care mă bucur tare mult ca s-a dat prilejul. În seara în care am ajuns, i-am cerut un sfat. L-am întrebat care ar fi cea mai potrivită oră pentru fotografiile la castel. Am discutat, ne-am întâlnit și ne-a invitat în studioul lui. Am făcut acolo câteva cadre și i-am cerut părerea. Pentru pasionații de fotografie, atât cei care îl cunosc deja, cât și ceilalți, care poate vor afla odată cu articolul ăsta despre munca lui, vă garantez că dacă aveți drum în Hunedoara, experiența alături de Albert Horopciuc se merită trăită. Aveți multe de învățat de la el. Noi cel puțin am învățat multe și, în mod clar, când vom mai avea drum prin Hunedoara, vom merge să mai învățăm și să mai împărtășim și alte impresii alături de el.

Mulțumim, Diana și Marius pentru că ne-ați invitat să facem parte din povestea voastră.

Mulțumim, Albert pentru sfaturi și pentru momentele de încântare petrecute în studioul tău.

 Vouă vă place toamna?